O foarte veche amintire, intr-o dacie, la inceputul anilor opzeci, cu didi, acum mort. Nu-mi placea, avea un fel prea direct de-a vorbi, si tot ceea ce era direct mie imi facea rau fizic. Ma ducea de la bals la slatina, cu dacia lui grena cu canapele lucioase, negre, care imitau pielea. Stateam pe bancheta din spate, el fuma carpati si imi punea intrebari. Tot drumul ma intreba, tot drumul a vorbit cu mine. Aveam 5 ani. Ma uitam pe geamul verde, era verde pentru ca lipise pe deasupra o folie subtire, verde. Eram fix la mijloc, ca un zar care se invarte fara sa cada. Lucrurile nu se desparteau. Ramaneau unite. Mirosul special al tigarilor fumate in masina, didi, calatoria, toate imi placeau si ma scarbeau in exact aceiasi masura. Milimetric la fel, imi faceau rau si-mi placeau. Eram amestecat ca o pictura cubista; ochii departati, pusi aiurea pe faţă, capul tăiat geometric, eu la fel de mare ca didi, corpuri de aceiasi dimensiune, el întreg, plin, eu dezmembrat pe bancheta din spate.