Erată. Sunt femeie.

Pseudo-identitatea masculină asumată într-un moment dada, în care primele nume pe care le-am găsit într-o carte aleasă la întâmplare erau ernesto, marco şi hipolito, a început între timp să mă strângă ca dracu. Dacă eşti bărbat, nu poţi să arăţi că: eşti preocupat de tine însuţi în mod excesiv, te auto-constitui într-un obiect al dorinţei mediată prin interpuşi aleşi în urma unei selecţii de tip freudian, te adori în asemenea măsură încât ajungi să te auto-pastişezi în încercarea tot mai diluată de a te atinge, ai depresii periodice şi dorinţe tenebroase, întotdeauna traversate de gelozie şi/sau invidie plus un foarte vechi sentiment de inferioritate, eşti sub-sub-sub, eşti frumoasă şi te îmbraci mişto, asculţi muzică mişto şi citeşti lucruri mişto, expui cu detaşare teorii feministe în care arăţi că nu mai crezi în povestea cu prinţul cam de pe vremea în care ai renunţat la religie în forma ei instituţionalizată, şi, apropo de asta, în general morala creştină te-a limitat şi te-a traumatizat, reducându-te la această fiinţă care nu (mai) poate să-şi trăiască experienţele fără să simtă gustul acru al vinei, în fiecare seară, mai ales seara, mai impingi puţin graniţele vizibile ale propriei feminităţi printr-o mică inserţie de libertate într-o zonă nouă a ta ori a corpului tău, şi aştepţi cu nerăbdare efectul, care în majoritatea cazurilor nu poate să fie altfel decât dezastruos, dar te recompui pe parcurs şi te descompui doar atunci când nu te vede nimeni prea clar, tot seara, de exemplu, atunci când stai cu mai mulţi oameni la masă şi ai vrea să fii dreaptă şi clară ca un brici, ca o linie, ca o ventuză, dar de fapt chiar nu înţelegi de unde începi şi unde te-ai putea termina, şi de ce întreaga ta fiinţă seamănă mai degrabă cu un lichid dispersabil oriunde. Mi-e dor de toate astea ca de mine.

Trecem pe lângă o clădire mare si roşie, aici au loc lupte cu tauri, zice paolo si îi strălucesc ochii.
Incep sa dezbat cu entuziasm, mă uit cu silă la el, drepturile animalelor, barbaria, eşti un cretin, tu şi specia ta împuţită, homocentrismul etc. si dintr-o dată, din tălpi până în creştetul capului mă străpunge ca un curent dorinţa pură a pericolului si a morţii, am corpul fin, muşchii netezi ca frunzele unui palmier, pielea unsă cu sânge străluceşte în lumina dreaptă a lisabonei, aşa intru in bătălie, aşa mor, vasco da gama, cristofor, cristina, stramoşii, viitorul, moartea.
Si imediat apoi, senzaţia moale a fiinţei mele de-acum, şi a tuturor oamenilor care mi-au mângâiat pielea albă a burţii.