Astăzi m-am gândit la N., la felul lui retras de a fi, la mirosul lui de stătut, de netrăit, de dormeză.
Apoi surzirea progresivă si lenta lui retragere. Am fost la ei într-o vacanţă, apartamentul lor din centru, la primul etaj, cărţi, mileuri, reproducere din bronz după pieta, mochetă în bucătărie. Si dormitorul lui, separat, dormitorul soţului, mobila veche, haine morman, si parcă un pic mai frig decât în restul casei, doar cu puţin mai frig, doar cu puţin ratase el fericirea ei. Acum, după ce jucase rolul tânărul inginer în micul oraş de provincie, după ce se îndrăgostise de ea, cea-mai-frumoasă-fată-blondă-cu-un-trecut-trist, după ce o scosese de-acolo şi îi facuse un copil, şi ii cumpărase dintr-o excursie în străinătate o reproducere in bronz dupa pieta, el acum se usca şi se contorsiona ca un corp încă viu pus într-un borcan cu formol, şi o făcea atât de delicat, atât de încet şi de grijuliu încât tot aburul de formol al respiraţiei lui tăcute te lovea drept în mijlocul capului şi n-aveai ce să-i spui, efectiv nu mai era nimic de zis.