Unde e fetiţa.

Autobuzul mă duce către A Noua Zi la Serviciu. Stau chiar în spatele șoferului, pe primul scaun, și mâna mea dreaptă reflectată în geamul din faţă pare foarte mare, e mâna unui crab, a unui bolnav. Mă mișc pe scaun în sus și-n jos și văd în geam diferitele părţi ale corpului meu deformandu-se pe rând, testez cu anticipaţie A Noua Zi la Serviciu aplicată corporal si-mi spun că integritatea nu e obligatorie.
In spate două femei vorbesc, cuvintele lor miros a parfum tare și-a blăni de animale puse în cap, ascult despre o fetiţă care se pierde în pădure unde o încălzește in fiecare noapte un urs enorm. E salvata de un bărbat mai în vârstă, pornit dupa ea intr-o halucinatie divina. Fetita ramane insa cu nostalgia ursului. Probabil Freud mergea des cu autobuzul.
Nu m-am întors către doamnele din spate să le văd, dar am încercat să exersez o interacţiune inter-umană, o scenă micuţă desprinzandu-se din podeaua autobuzului și eu urcandu-mă pe ea și gesticuland nebunește cu noua mea mână de crab, oprindu-mă din când în când să-mi aranjez sprâncenele în lucirea de oglindă a mâinii mele, și vorbindu-le cu patimă despre defulare sexuală, religie și frustrări, am coborât apoi la piaţa kogălniceanu și gurile lor în formă de O-uri, rujate pe jumătate, m-au urmărit un timp.