A patra zi “la birou”. Singurătate totală, schizofrenie. Anihilant şi dureros, deja după o altă perioadă extrem de grea. Uneori mă întreb cum se poate ca slăbiciunile oamenilor să ia forme atât de rafinate. Nevoi. Sunt epuizat de oameni. Colega mea a umblat azi pe ploaie cu nişte cizmuliţe albe marca adidas, toată ziua am adulmecat aerul ei ieftin, împins în lucruri, aş fi vrut să fiu un criminal în serie şi să umplu cu propriu-i sânge cizmele albe. Sângele ar fi ieşit din ele ca apa de ploaie prin găurile unei stropitori uitată afară în grădină.
Azi n-am putut atinge pe nimeni, prea multă cruzime.
Azi a fost o zi grea, şi eu am fost urât, atât de urât încât nimeni nu mi-ar fi putut găsi vreo utilitate.
M-am gândit la Stefan Zweig, şi la puritatea bolnavă a alegerilor lui, la sinuciderea într-o brazilie pe care o văd în plin sezon ploios, la viaţa apoasă care se scurge neîncetat.
"It seems to me therefore better to put an end, in good time and without humiliation, to a life in which intellectual work has always been an unmixed joy and personal freedom earth's most precious possession." (Stefan Zweig)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu