marți, 2 martie 2010
Borg
Au trecut deja câteva săptămâni de serviciu, simt cum mi se tocesc muchiile și mă cufund moale în jurul meu, încep să am tabieturi. Uneori le zâmbesc colegilor, și asta îmi dă un sentiment de normalitate aproape erotic. Mi se pare că sunt mai puţin strident, și că riscul de a mă urca pe masa de ședinţe ca să dansez step aproape că nu mai există. Dar nu mă pot abţine să nu mă gândesc obsesiv la femeia nisipurilor, și uneori mi se pare că saliva mea are în ea ceva granular și înnecăcios.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu