Se afișează postările cu eticheta talita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta talita. Afișați toate postările
miercuri, 10 martie 2010
Madame Bovary uneori sunt eu.
Aseară m-am întâlnit cu Talita, eram singuri într-un restaurant arăbesc cu mâncare proastă și muzică oribilă, am băut vin și am vorbit, amândoi ne ţineam strâns de masă ca-ntr-o ședinţă de spiritism. Nu știu de ce se întâmplă că de fiecare dată când o văd pe Talita îmi ies la suprafaţă toate neîmplinirile, toate respingerile, toate eșecurile, și nu mă pot abţine să nu-mi doresc s-o fac pe ea bucăţi-bucăţi ca să-mi astup golurile. Am adormit impregnat de Talita, și obosit de atâta intoxicare. Dimineaţă a fost dintr-o dată ușor, Talita plecase din mintea mea, lăsând în urmă doar conturul de cretă al corpului ei greoi, din ziua în care a căzut din senin peste mine, strivindu-mă.
Etichete:
le propre du plaisir,
madame bovary,
talita,
the beautiful untrue
joi, 18 februarie 2010
Aseară am revăzut-o pe Talita, era frumoasă, se îmbătase şi spunea numai tâmpenii. Prietenii mei o vedeau altfel, după un timp mi-au zis că e disproporţionată pasiunea mea. Imi ţineam mâinile pe masă, chiar sub capul ei mare şi instabil, şi din când în când simţeam pe palme stropii ei mărunţi de salivă. Talita e o sită cu ochiuri largi, trec prin ea şi nimic din mine nu rămâne în urmă, atingerea ei incompletă mă înnnnnnnebuneşte.
Etichete:
talita,
the beautiful untrue
marți, 2 februarie 2010
Sau ziua in care toate Talitele din lume nu pot face cat o Maga.
"Ai pierdut la patratul al patrulea. Maga ar fi patit la fel, nu-i in stare sa persevereze, n-are nici cel mai mic simt al distantelor, timpul i se face praf in mana, merge ciocnindu-se de toata lumea. Gratie acestor lucruri, in treacat fie spus, e cu totul perfecta in felul ei de a denunta falsa perfectiune a celorlalti. Dar eu iti vorbeam despre ascensor, mi se pare."
Cortazar, Sotron
joi, 28 ianuarie 2010
Astăzi a plecat Talita, mi-a alunecat din mâini şi cu trupu-i şerpos a început să se îndepărteze; pe mâna mea, pe trotuar,
corpul verde-scânteietor al Talitei a lăsat urme mici de durere,
urme mărunte şi dese ca pliurile fustei ei.
Aş fi vrut să-i iau pielea, să-i smulg pielea, s-o pisez fin şi s-o prizez apoi direct din tabacheră, în fiecare dimineaţă aş fi vrut să-i prizez pielea, în fiecare dimineaţă aş fi vrut să prizez pielea Talitei.
corpul verde-scânteietor al Talitei a lăsat urme mici de durere,
urme mărunte şi dese ca pliurile fustei ei.
Aş fi vrut să-i iau pielea, să-i smulg pielea, s-o pisez fin şi s-o prizez apoi direct din tabacheră, în fiecare dimineaţă aş fi vrut să-i prizez pielea, în fiecare dimineaţă aş fi vrut să prizez pielea Talitei.
marți, 26 ianuarie 2010
Am stat in apa fierbinte ore intregi pana ce pielea de pe spate a inceput să pulseze, si inima, mai ales inima, care ieşise acum la suprafaţă şi lovea aerul direct prin piele. M-am ridicat clatinandu-mă, se desfacuse golul din josul meu, şi corpul meu atât de fără gust, fără miros, devenise acum singurul suport al vieţii.
In ziua aia Talita-mi spusese ca vrea sa ma vada.
In ziua aia Talita-mi spusese ca vrea sa ma vada.
Etichete:
another instance of yourself is connecting,
inima,
talita
Abonați-vă la:
Postări (Atom)