Mă obosesc regulile de socializare, regulile de viaţă și regulile de moarte, regulile de îmbrăcat și regulile de ședinţă, regulile numelor, ale meseriilor, regulile denumirilor latine la plante și animale și regulile scrisorilor oficiale.
Ieri eram ceva poros și neclar, sunt zile când mă cuprinde o ameţeală grozavă, ore întregi inert și rarefiat pe un scaun roșu, iubind din toate puterile acest moment de graţie al existenţei mele în care nu simţeam nimic, nicio nevoie care să mă miște în afara mea, doar un pat mare cu cearșafuri albe și tari mirosind a răcoare și a ceva un pic aspru, m-aș fi urcat în el imediat, ca un prepelicar după o vânătoare reușită, și înainte să adorm m-aș fi uitat un timp la colegii mei înţepeniţi ca mumiile în spatele calculatoarelor, m-aș fi uitat la ei ca la un sitcom, cu râsetele de pe fundal macerându-mi percepţiile, oamenii chiar nu pot trăi așa în realitate, apoi aș fi adormit un timp și aș fi visat un deșert strivit de căldură, aș fi fost doar oasele mele mari și albe, lucind în soare, unindu-se cu lumina dupa-amiezei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu